Ultima zi a fost ceva de povestit copiilor mei.

Doar două deadline-uri aveam de  respectat: să plecăm de la hotel până-n 12 și să ne organizăm pentru  decolarea de la 15:15.

De dimineață am avut timp inclusiv de o plimbare. Pe la 11 îmi amintesc că am mâncat în camera de hotel un ultim biberon de drum și am plecat cu toții cu mașina la 11:30. Planul era ca tata să le lase pe Mama & Buni la Gară ca ele să ia trenul direct până la Aeroport. Tata urma să se întoarcă la hotel ca să ia bagajele mari, să predea mașina la închirieri și apoi să ia autobuzul de la închirieri către Terminalul 2. Distanțele erau deja aproximate și calculele ne spuneau, cu tot cu marjă de eroare, că vom fi la aeroport la 13:15, cu 2h înainte de decolare.

Plecăm de la hotel. Trecem pe lângă Primăria din Stockholm. Pe hartă, Gara părea la o aruncătură de băț. Mama zice că ar vrea să coboare ca să vedem și Buni cu mine Primăria. Eu nu înțeleg ce e aia Primărie dar mi-a plăcut clădirea roșie. Timp era berechet. Doar că de la Primărie la Gară aruncătura de băț s-a complicat cu o amețeală pe bază de trotuare închise și o Gară Centrală prea mare pentru o Mamă, o Bunică și un Copil în cărucior, pe fugă. Cu toate astea, ne-am pomenit într-un final, toți 3 în tren. Probabil de la emoția pe care mi-a provocat-o Primăria cea roșie, în tren mi-a venit să 'merg' la toaletă!

Ghilimele pentru că eu am 5 luni. Nu MERG nicăieri!

În cele 18 minute, cât face trenul pe ruta Gara Centrală - Aeroport Arlanda, eram ca nou, inclusiv schimbat scutec la 180 de km/h. Ajungeam astfel la Aeroport conform planului, la 13:15. Vorbesc despre mine, Mama și Buni.

Tata era pe drumul lui, cu mașina. De la Primărie se întoarce la hotel, încarcă bagajele, lasă în lobby scaunul meu de pasager mic împrumutat de la Sergiu & Frida, pune pe Waze destinația (parcare îmchirieri) cu o oprire la o benzinărie de pe drum, și pleacă. Șoselele libere dar întortocheate mi l-au ținut pe tata cu ochii lipiți de GPS ca să nu rateze vreo ieșire care l-ar fi costat minute prețioase. Vorbește cu Mama la telefon și pare ca totul e conform planului. La benzinărie lucrurile nu merg atât de rapid. Ecranul pompei vorbește suedeză și complică plata fără să printeze chitanță. O obține cu chiu cu vai, de la casă, dar mai mult prin semne.

Continuă drumul. La drop-off închiriere mașini e al 2lea în rând la predare. În fața lui o familie de români. După vreo 5 minute apare o doamnă care ia cheile și constată că ne lipsește capacul de la portbagaj. Într-adevăr, ultima oară-l văzuse ieri în parcare la Sergiu & Frida de unde tocmai îl luase inapoi (în prima zi l-au lăsat la ei fiindcă nu încăpeau bagajele în portbagaj și am renunțat provizoriu la el).

Ce-i de făcut? Acum nimic. Le rețin 500 de euro de pe card cu mențiunea ca dacă e returnat capacul în câteva zile, penalizarea se anulează. Portbagajul intră brusc pe ultimul loc în top griji.

Toată graba se desfășura în timp ce rezerva mea de laptele praf mai ducea de 2-3 mese. O pierdere a zborului și o reprogramare a doua zi complica infinit ecuația, nu doar logistic, dar și alimentar!

Ceasul arată 13:15 și tata trebuia să fie deja în aeroport. Fără el nu am cum să decolez - e nevoie de ambii părinți la îmbarcare. Nu e problemă încă. Mai e o oră până se închide poarta, cât poate să facă un autobuz de la parcarea de închirieri până la Terminalul 2? Ai fi zis 10 minute, dar în realitate cele 10 devin 45.

Cum așa? Păi: 10 minute așteptare autobuz. Încă 10 minute de mers în zadar fiindcă oprirea de la Terminalul 2 nu mai există așa cum arăta harta din stație și cum i-a confirmat pilotul amabil din autobuz - trebuia să fi coborât cu o stație înainte, la T4.

Încă 10 minute de așteptare în aceeași stație, încă 10 minute de mers până la T4. Și încă 5 minute în fugă de la T4 până la T2 unde așteptam cu Mama și cu Buni.

Într-un final ajunge și tata la Terminalul 2. Intre timp mai luasem deja o gustare cu mama & Buni. Laptele era pe terminate.

La ora 14:00, cu 15 minute înainte de închiderea porții o doamnă ne dă biletele de îmbarcare și ne spune că trebuie predat căruciorul. Asta e o noutate fiindcă la venit am putut merge în el până la avion. Alergătura va continua de aici cu mine în brațe la Mama. Zis și făcut. Încă un drum la bagaje speciale și ajungem tuspatru la controlul de securitate.

Acolo altă coadă cu oameni grăbiți și nimeni amabil să ne lase în față. Era deja 14:15 și cu tot controlul detaliat de lichide se face 14:30 când trecem cu brio și vedem poarta de îmbarcare: 64.

Se liniștesc apele. Atât de mult încât Mama și Buni intră la Duty Free să cumpere dulciuri suedeze. Rămân în brațe la tata să păzim bagajele. Stam așa 15 minute și aproape mă ia somnul la el în brațe după atâta agitație. Mama & Buni ies din Duty Free taman când începe îmbarcarea, adică la 14:45. Din doi pași eram în avion.

Ora de decolare era în grafic. Îl aud pe tata care spune că s-a liniștit definitiv acum cu toți 4 în avion, după atâta du-te - vino cu autobuze, carucioare și bagaje!

Ne așezăm la capătul avionului pe rândurile libere. Se respiră ușurat. Mama întreabă unde e geanta mea. Geanta mea cu lapte, păturică și strictul necesar de supraviețuire. Nu era nicăieri în avion. Nici nu ne mai amintim când am văzut-o ultima oară. Să fi fost la intrarea in Duty Free, să fi fost după controlul de securitate?..

Tata ia actele și pleacă să caute geanta. Drăguțele stewardeze care deja mă sorbiseră din priviri îi spun că orice coborâre este exclusă, dar că vor ruga pe cineva din Aeroport să caute geanta.

Ora e 14:55 și se dau telefoane. Unul. Două. O doamnă din staff-ul Aeroportului vorbește la telefon în suedeză și apoi îl întreabă pe tata ce culoare e geanta. Spune mai departe că e bej și închide telefonul. Acum rămâne să aștepte. Mai sună o dată telefonul: la Duty Free nu e nicio geantă. Unde ar mai putea fi? La controlul de securitate? OK. Închide telefonul și pleacă.

Se face 15:00. În timpul ăsta în cabina pilotului se apăsau butoane și se aprindeau lumini, semn că nimeni n-ar fi zăbovit o clipă pentru încă o geantă uitată în aeroport.

Se face 15:05 și ochii stewardezei care stătea cu tata de vorbă se măresc. I s-a făcut pielea de găină - staff-ul aeroportului găsise geanta. Rugăciunile mamei se împliniseră din nou. Tata se apropie cu geanta de noi și toate stewardezele răsuflă și ele ușurate că nu o să înfometez până acasă!

Între timp Frida găsise capacul de la portbagaj. Era tot în parcare după 24 de h de când îl uitaserăm acolo.

Avionul decolează. Dorm vreo 2 ore și la trezire Mama are pregătit un biberon plin cu lapte. Nu mă mai vait nici de turbulențe. Aterizăm la timp și totul se termină cu bine.

Later edit: 2 săptămâni mai târziu de la zborul nostru, Anima Wings își declară insolvența!

• prima oară cu avionul
• prima oară când nu dorm la mine acasă / prima oară la hotel
• prima oară când văd o Mare (Baltica)
• prima oară când mă învelesc cu plapuma
• prima oară cu trenul
• prima oară în Suedia
• prima oară când mă plimb prin pădure
• prima oară când o-ntâlnesc pe verișoara Mika!