Imi place mult vorba aia cu <Unele lucruri nu se schimbă niciodată>. Bineînţeles că se schimbă – doar că mintea noastră selectează şi păstrează anumite amintiri atât de vii încât devin reper constant în flashbackurile noastre melancolice.
Cam aşa stă treaba şi cu amintirile din copilărie. Ca adulţi revedem locuri, retrăim experienţe care ni se par neschimbate şi asta fiindcă vrem să derulăm banda emoţiilor la stadiul trăirilor din copilărie.
Aşa mi se întâmplă când vizitez (ce cuvânt de oameni mari – vă amintiţi? .. oamenii mari mergeau in vizită) locurile care acum 20 de ani însemnau pentru mine <la ţară>. Revăd aceleaşi locuri cu aceiaşi ochi fiindcă am nevoie de amintirile alea de când aveam 12 ani şi învăţam să pescuiesc, sau fie doar alergam prin curte pretinzandu-mi că-s de folos in gospodărie!
Fotografiile de mai jos sunt făcute acolo, la doar 25 de km de Bucureşti – un loc unde ajung prea rar cu picioarele, dar foarte des cu gândul. Şi când le-am făcut, calendarul arăta 2010, dar credeţi-mă, prin ochii mei, aş fi putut zice că-i din nou 1993.
Unele lucruri chiar nu se schimbă niciodată.
Intreaga serie <La Ţară>, parte din proiectul <Anacronisme> o puteţi răsfoi aici –
<Anacronisme/Capitolul 3 – La Ţară>
PS: Acelaşi gen de conexiune şi emoţie ma încearcă şi vizavi de cartierul în care am crescut. Dar asta într-un episod viitor…
